Dacă te gândeşti să îţi asiguri un venit constant din imobiliare şi ai ceva bani pentru o investiţie importantă apartamentele cu vedere la mare de vânzare sunt alegerea cea mai bună. Zone pentru construit se găsesc pe litoral, clienţi vei avea cu siguranţă, iar dacă ai şi preţuri bune şi un marketing excelent profitul va veni mai repede decât îţi închipui, cu o amortizare foarte rapidă a investiţiilor iniţiale.
Apartamentele cu vedere la mare de vânzare diferă faţă de cele obişnuite, care nu au acces direct la plajă şi mare, sunt mai departe de plajă. Pe lângă amplasare, facilităţile pot fi diferite, spaţiul interior este mai mare la apartamentele cu vedere la mare pentru că sunt gândite pentru familii în general şi pentru oamenii care au nevoie de confort sporit.
Un apartament Mamaia Nord va avea un profit exponenţial mai mare decât un apartament din aceeaşi zonă, dar care nu oferă o astfel de privelişte minunată, mai ales în sezonul estival.
Aceste apartamente sunt apreciate de către cumpărători, familiile cu copii, aflate în căutare de spaţiu cât mai mare şi lumina din abundenţă fac parte din publicul ţintă. Rata de ocupare este mai mare, ajunge la cinci ani, spre deosebire de garsoniere şi apartamente cu două camere, unde rata de ocupare nu depăşeşte în medie doi ani. Un aspect important de notat dacă te gândeşti că ai nevoie de ocupare pe o perioadă cât mai mare ca să fie generate şi venituri mai mari.
Investiţia în apartamentele cu vedere la mare de vânzare este pe termen lung, cumpărătorii vor fi dispuşi să plătească mai mult pentru o proprietate imobiliară aflată şi în zonă foarte bună, şi cu acces la cea mai bună zona de relaxare. Şi când nu stai acolo poţi închiria apartamentele pe timpul verii mai ales, astfel că veniturile tale se vor rotunji rapid şi vor fi constante.
Potenţial uriaş pe piaţă şi profitabilitate garantată pentru un apartament Mamaia Nord
Apartamentul cu vedere la mare de vânzare are potenţial de piaţă uriaş în următorii 5-10 ani, se vor găsi foarte greu astfel de apartamente de cumpărat sau chiar de închiriat, valoarea lor de piaţă este într-o continuă creştere din momentul în care ai terminat construcţia lor şi le-ai dat în vânzare, asta dacă tu eşti dezvoltator.
Dacă ai accesat programe de finanţare ca să dezvolţi un proiect sau să cumperi un apartament cu vedere la mare poţi termina rapid cu ratele în baza închirierii pe termen lung său scurt, nu mai eşti stresat că nu îţi vei putea plăti deloc ratele până la final.
Pentru cei care vor să cumpere apartamente cu vedere la mare ca să facă profit va conta mult locaţia, să fie cât mai aproape de plajă, să aibă toate dotările necesare şi expunere la soare mereu, preţul şi valoarea imobilului, cât mai mari, suprafaţă, ambianţă, designul interior, finisaje de calitate, cu materiale durabile şi cu un aspect plăcut.
Când discutăm doar despre sezonul estival investiţia în apartamente cu vedere la mare de vânzare este cu atât mai bună, pentru că vei vedea rezultate notabile rapide. Turiştii sunt dispuşi să renunţe la hotelurile aglomerate şi la zonele cu prea multă lume pentru un apartament confortabil cu o vedere splendidă la mare.
Cu puţină promovare, preţuri bune şi o investiţie în ceva îmbunătăţiri pentru confortul aşteptat de fiecare turist vei avea venituri substanţiale pe măsură ce trec lunile de vară şi vei putea să te gândeşti serios şi la alte investiţii în apartamente pe litoral.
Iarna, primăvara sau toamna apartamentele cu vedere la mare de vânzare rămân la fel de profitabile
Nu doar vara poţi să ai profit de pe urma unui apartament Mamaia Nord. Şi iarna priveliştea este superbă chiar dacă nu mai ai razele soarelui care să mângâie valurile şi nisipul şi să îţi însenineze zilele. Iarna marea şi litoralul rămân la fel de ofertante, poţi să primeşti în apartamentele cumpărate de la oameni de afaceri până la turişti care vor să vadă iarna şi din perspectiva zonei mării şi a litoralului nostru.
Primăvara şi toamna apartamentele cu vedere la mare de vânzare îşi păstrează profitabilitatea, deşi nu este la fel ca în timpul verii. În vacanţe familiile pot alege să vină la mare şi să se bucure de câteva zile de concediu, primăvara natura splendidă de pe litoral şi toate împrejurimile vor fi cadrul perfect pentru plimbări nesfârşite şi aventuri de neuitat, în vreme ce toamna, cu ale ei culori splendide, îi va cuceri cu siguranţă pe turişti odată ce te afli pe litoral, într-un concediu de mult aşteptat.
Dacă mai adăugăm şi piaţa imobiliară într-o continuă evoluţie, numărul mare de cereri pentru astfel de apartamente şi potenţialul lor uriaş odată ce sunt cumpărate sau construite, dacă ai bani pentru astfel de investiţii, vom vedea că apartamentele cu vedere la mare de vânzare rămân o opţiune foarte bună pentru cei care au nevoie de venituri rapide din imobiliare şi vor să investească în proprietăţi care să vină la pachet cu un randament garantat pe termen lung şi foarte lung.